Comuna Păulești așteaptă verdictul DSP Prahova în ceea ce privește calitatea apei din puțurile forate
Comuna Păulești așteaptă verdictul DSP Prahova în ceea ce privește calitatea apei din puțurile forate, pentru a vedea dacă aceasta este considerată sau nu potabilă.
În momentul de față, Direcția Județeană de Sănătate Publică monitorizează apa scoasă din 5 foraje de pe raza localității.
Este vorba despre puțurile săpate la intrare în sat Cocoșești, la Intex (zona turn), la Găgeni – 2 și în zona Malul Păuleștiului.
Primarul Sandu Tudor a insistat pentru realizarea acestora, ca surse alternative, pentru că au fost avarii repetate pe magistrala furnizorului SC Exploatare Sistem Zonal Prahova SA, care vine de la Barajul Măneciu.
De asemenea, edilul a insistat la ESZ să ofere Comunei Păulești apă și din sursa Paltinu. În acest sens, se realizează o joncțiune între magistrala de lângă DN1 (zona Movila Vulpii) – și conducta de pe strada Toma Socolescu. Din păcate, firma angajată să efectueze lucrările le-a blocat și se află în întârziere.
„Așteptăm să vedem verdictul DSP Prahova, deoarece avem nevoie de acele foraje, pentru a asigura o presiune normală pe conducte și când se înregistrează aceste avarii sau când consumul crește brusc din diverse motive. Noi, ca administrație, am încercat să facem tot ce este posibil pentru a rezolva problemele. Am preluat serviciul de furnizare a apei potabile prin societatea controlată de Consiliul Local – SC Apă-Canal Păulești SRL – și avem al doilea cel mai mic tarif din județ. Am construit rezervoare în satele Găgeni (1300 mc), Păulești (600 mc) și Păuleștii Noi (150 mc), iar în 2025 construim la intrare în Cocoșești (500 mc) și lângă Malul Păuleștiului (500 mc). De asemenea, când va fi gata aducțiunea din sursa Paltinu, unde avem probleme din cauza constructorului, vom mai construi încă un rezervor de 1000 mc.” – a declarat primarul Sandu Tudor.
În momentul de față, metrul cub de apă potabilă în Păulești costă sub 4 lei, în timp ce apa reziduală (de canalizare) este taxată cu aproape 6,4 lei, de către un operator privat.
Autoritățile ar dori ca lucrurile să se schimbe, deoarece în legislație este prevăzut că taxa pentru canalizare nu trebuie să fie decât 90% din cea pentru apă potabilă.
Ziarul de Ploiești
NOTĂ: Preluarea materialului de mai sus, inclusiv a fotografiilor, parțial sau integral, fără acordul Zdp.ro, constituie furt intelectual