Banner Publicitate ZDP ZDP logo

Fosti angajati ai Politiei Locale Ploiesti, achitati definitiv pentru ca faptele s-au prescris

0 1.127

Fosti angajati ai Politiei Locale Ploiesti, achitati definitiv pentru ca faptele s-au prescris, într-un dosar inițiat de fostul șef al instituției, Cristinel Toader.

Curtea de Apel Ploiești a hotărât că apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești și de un inculpat este nefondat, menținând decizia Judecătoriei Ploiești de achitare.

În acest dosar, a scăpat de acuzații și fostul șef al Serviciului Achiziții din cadrul Poliției Locale Ploiești, Cezar Stoichiciu (foto), numit ulterior director la Clubul Sportiv Municipal (între timp a părăsit și această instituție).

El fusese acuzat de abuz în serviciu contra intereselor publice și de 116 acte materiale de fals intelectual în formă continuată, faptele incriminate având loc în anul 2010.

Plângerea a fost depusă în anul 2014, de fostul șef al Poliției Locale Ploiești, Cristinel Toader, care susținea că în acte apăreau achiziționate mai multe stații de emisie-recepție și un sistem software AVL pentru gestionarea terminalelor, dar acel sistem nu fusese livrat.

Alături de Cezar Stoichiciu au mai fost achitate încă trei persoane.

Ziarul de Ploiești

Lasa un comentariu

Adresa ta de email NU va fi publicata.