Fost lider de sindicat in Politia Prahova, batut nitel pe strada de un sofer nervos si baut

1 648

Florian Ioniţă, ex-liderul SNPPC Prahova, s-a ales cu o mână în ghips după ce – spune el – a vrut să-și ajute, în timp ce patrula,  niște colegi polițiști din Ploiești, care interveniseră pentru a calma un șofer nervos.

„Ce mi-a făcut aseară (sâmbătă – n.r.) un contribuabil plătitor de taxe și impozite <<extrem de prietenos >>… 4 zile concediu medical și imobilizat braț stâng atela gipsată, intre 7 și 10 zile.”, a  precizat cu umor negru Florian Ioniță.

Acesta a explicat și cum a ajuns în această situație: „Am intervenit în sprijinul unor colegi de la Secția 1 Politie și un smecher de Ploiești a făcut în asa fel ca am ajuns la Urgente Ortopedie la Spitalul de Urgente Prahova. Din păcate polițistul nu este respectat, eu sâmbătă seara poate mi-as fi dorit sa stau cu familia mea. Nu sa opresc nebuni care se urca băuți în mașini de lux.”

Fostul lider de sindicat a mai spus că unii șefi din poliție au considerat că nu a fost ultragiu în cazul său, dar că va depune plângere penală la Parchet în cursul zilei de luni.

„Daca era ultragiat un magistrat cu siguranta era (arestat  agresorul – n.r.). Si chiar daca era doar injurat sau amenintat tot arestat era infractorul. Lege de kkt” – a comentat pe facebook, cu năduf, Florian Ioniță.

Max Media va încerca să afle un punct de vedere de la IPJ Prahova. VOM REVENI

Lasa un comentariu

Adresa ta de email NU va fi publicata.