Exclusiv: Vezi ce spune Primaria Ploiesti despre costurile aferente Zilelor Orasului 2015

1 304

După aproape 2 luni de la trimiterea solicitării pe Legea 544/2001, Primăria Ploiești a binevoit să răspundă max-media.ro pe tema cheltuielilor efectuate cu ocazia evenimentului „Zilele Orașului 2015”. Asta înseamnă că administrația a încălcat prevederile actului normativ, deoarece răspunsul trebuia trimis în termen de 30 de zile.

Dincolo de acest amănunt, să spunem că Primăria Ploiești a fost într-un fel forțată să spună adevărul, deoarece urma să fie dată în judecată în contencios administrativ, pe 28 iunie.

Ca să nu se ajungă acolo, autoritățile ne-au oferit un răspuns parțial.

De exemplu, am aflat că, pentru Zilele Orașului, de la bugetul local au fost cheltuiți 365.000 de lei, adică aproximativ 82.000 de euro. O sumă măricică pentru un buget de criză.

Însă lucrurile devin interesante abia de aici înainte.

Din suma totală, onorariile artiștilor au costat 134.835 lei. Primăria Ploiești afirmă că nu a lucrat cu un intermediar (firmă), ci că ea a ales soliștii și formațiile. Ceea ce e puțin ciudat.

Alți 100.000 de lei au ajuns la firma SC Temple Rentals & Events Production SRL Ploiești, pentru scene, sisteme de iluminat și sunet. Nu doar că nu ni se spune cum a fost selectată această societate, deoarece nu credem că a fost vreo licitație, dar pe numele acestei firme, cu puțin înainte de Zilele Orașului (pe 9 martie 2015), Serviciul Public de Finanțe Locale a trimis o înștiințare publică de plată, în valoare de 37.369 de lei.

Suntem curioși și vrem să aflăm dacă datoria către bugetul municipiului a fost plătită de SC Temple Rentals & Events Production SRL, înainte ca oferta ei să fie selectată pentru Zilele Orașului 2015 (27 mai – 1 iunie), pentru că, în caz contrar, lucrurile ar fi mai mult decât ciudate. 

De data asta nu vom mai trimite întrebări Primăriei, ci vom lăsa instituțiile statului să facă lumină.

Și da, am vrea să știm și ce s-a întâmplat cu restul de bani: 365.000 – 134.835 – 100.000 = 130.165 lei

VEZI RĂSPUNSUL PRIMĂRIEI ȘI ÎNȘTIINȚAREA DE PLATĂ CĂTRE SC TEMPLE RENTALS & EVENTS PRODUCTION SRL:

1 Comentariu
  1. Johny says

    Ce e asa mare mirarea? S-au facut aranjamente „pe sub masa”. Firma cu pricina a dat banu’, Primaru’ a pus repede botu. Apoi va da Procurorului sef si el o „atentie” si GATA , prostii sa taca. Banu s-a cheltuit, nu mai este. O, dar mai sunt Ziarele, mai e Bucurestiul, se mai pot face valuri mari. Nu conteza ca procurorul inchide dosarul. Se va redeschide. Eu sunt jurist si am vazut destule cazuri.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email NU va fi publicata.