Emil Calota se pronunta in favoarea energiei regenerabile, pe motiv de eficienta financiara

0 324

Prețul energiei electrice angro din România ar putea crește cu 50%, în cazul în care contribuția energiei regenerabile ar fi scoasă din mixul de producție, a declarat, miercuri, vicepreședintele Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), Emil Calotă, scrie AGERPRES.

„Simulările pe care le facem la nivelul Autorității privind modelarea pieței de energie electrică din România, plecând de la mixul energetic pe care îl avem în acest moment pe toate componentele, arată un lucru foarte interesant: dacă mâine am scoate din mixul de producție din piața angro de energie electrică regenerabilele, prețul energiei electrice angro din România ar crește cu 50%”, a precizat Emil Calotă, la o conferință de specialitate.

Potrivit acestuia, din simulările ANRE reiese că prin scoaterea energiei regenerabile, care are o contribuție în piața energiei electrice de 10 TWh, prețul angro al MWh ar crește de la 40 de euro la 60 de euro.

„Pe de altă parte, la momentul acesta, consumatorul final plătește circa 35 de lei pe MWh impactul certificatului verde, ceea ce înseamnă 8 euro. Dacă vom compara 8 euro cu 20 de euro, repet, la nivelul pieței angro de energie electrică, constatăm că menținerea acestui sector este net favorabil, economic vorbind”, a explicat Emil Calotă.

Producătorii de energie din surse regenerabile au încasat anul trecut, din vânzarea de certificate verzi circa 1,663 miliarde lei (376 milioane euro), ceea ce a menținut trendul ascendent al impactului în factura consumatorului, conform unui raport elaborat anul trecut de Consiliul Concurenței.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email NU va fi publicata.