Dupa 5 ani de conflicte in instanta, Primaria Ploiesti a recuperat Patinoarul Olimpia
Dupa 5 ani de conflicte in instanta, Primaria Ploiesti a recuperat Patinoarul Olimpia în mod oficial. Astăzi, executorul judecătoresc a întocmit procesul verbal de primire-predare.
Informația a fost confirmată de viceprimarul Dan Nicodim, pentru zdp.ro.
Administrația locală a reușit să recupereze un teren dat în concesiune firmei SC Bisoceanu & Idriceanu SRL, pentru care se luptă în instanțe din anul 2015.
Este vorba despre o suprafață de 10.000 metri pătrați, aflată la Sala Sporturilor.
În anul 2003, Primăria Ploiești și SC Bisoceanu & Idriceanu SRL au încheiat un contract de concesiune, prin care societatea prelua inclusiv Patinoarul Olimpia, cu promisiunea să investească în modernizarea lui și în construirea altor obiective pentru dezvoltarea sportului local.
Conform unor surse, ar fi trebuit să bage câteva sute de mii de euro, inclusiv pentru ridicarea unui motel și a unui bazin olimpic.
Apariția Legii spațiilor verzi, ca și anumite probleme financiare și juridice, au pus bețe-n roate tuturor acestor investiții.
Cert este că, la un moment dat, înțelegerea dintre cele două părți a picat, iar administrația locală a revendicat terenul și patinoarul, considerând că mai multe clauze contractuale nu au fost respectate.
Astfel, încă din anul 2015, Primăria Ploiești a intentat un proces în contencios administrativ, prin care a solicitat rezilierea actului de concesiune și reintrarea în posesia obiectivului. În octombrie 2019, a avut câștig de cauză în mod definitiv.
Dar au mai trecut încă 15 luni, până ce administrația locală a reușit să recupereze ce îi aparținea de fapt.
Astăzi, în prezența unui executor judecătoresc, o comisie a Primăriei Ploiești s-a dus la patinoar și a stabilit condițiile evacuării, preluând în mod oficial toate bunurile de acolo.
Printr-o viitoare hotărâre de Consiliu Local, se pare că întreaga suprafață va fi dată în administrare la CSM Ploiești.
Primarul Andrei Volosevici a precizat că administrașția vrea să investească rapid în dezvoltarea unei baze sportive care să permită folosirea patinoarului, care nu mai funcționează de ceva timp.
“Lăsasem un litigiu acolo, se pare că s-a uitat de el. Orice fel de investitor este încurajat, dar prioritatea este să avem baza sportivă, în speță patinoarul. Vom încerca să investim în el foarte rapid, pentru că la CSM avem sportivi care se antrenează prin Germania. În mod sigur putem să-i aducem să se antreneze aici. După preluarea bazei și lămurirea situației juridice, vom face investițiile în ceea ce înseamnă patinoar”, a declarat Andrei Volosevici, pentru Telegrama.ro, în urmă cu trei săptămâni.
Ziarul de Ploiești

