Discount-uri de pana la 50% in cadrul Expo Vacanta, la Ploieşti Shopping City!

0 178

Expo Vacanţa, târgul prahovean de turism, revine cu cea de-a VIII-a ediţie la Ploieşti Shopping City în perioada 20 – 22 martie. Organizatorii promit oferte de nerefuzat şi discounturi de până la 50%  pentru vacanţe atât în ţară, cât şi în străinătate.

Printre cele mai căutate destinaţii de călătorie se numără Grecia, Turcia și Bulgaria, iar preţurile pentru o vacanţă încep de la 100 de euro.

Agenţiile de turism prezente în cadrul târgului pun la dispoziţie mii de oferte turistice pentru cei ce vor trece pragul celui mai important centru comercial din Prahova.

Cei care își doresc să petreacă Paștele într-un loc deosebit alături de cei dragi sau să își planifice vacanța de vară se pot bucura de preţuri speciale şi de consultanţă turistică oferită de expozanţi.

Mai mult, vizitatorii vor putea participa şi la o tombolă cu premii, la care pot câștiga sejururi  pentru două persoane sau vouchere de reducere la achiziționarea pachetelor de vacanță şi pot admira expoziţia de fotografie din cadrul târgului. Acesta poate fi vizitat între orele 10:00 şi 22:00.

Târgul „Expo Vacanţa” este organizat de Asociaţia pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului Prahovean şi găzduit de Ploieşti Shopping City între 20 – 22 martie.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email NU va fi publicata.