Din cauza proiectelor UE intarziate, Primaria Ploiesti risca sa plateasca peste 10 milioane euro
Senatorul PNL, Andrei Volosevici, a mai aflat un adevăr dureros pentru ploieșteni. Din cauza lucrărilor efectuate cu întârziere pe proiectele cu finanțare europeană, Primăria Ploiești riscă să plătească peste 1o milioane de euro.
Lucrările sunt întârziate fie pentru că au fost probleme de ordin tehnico-administrativ, fie pentru că nu s-au făcut plăți la timp către constructori. Într-un singur caz, problemele au apărut pentru că una dintre firmele câștigătoare a dispărut.
Cert este că multe șantiere nu se vor termina până la 31 decembrie 2015, data convenită în contracte, și nici măcar până la 30 iunie 2016, ultima prelungire acceptată.
Iată ce scrie Andrei Volosevici:
“Incompetență sau lipsă de respect față de banul public?!?
Astăzi va pun la dispoziție o adresă prin care executivul Primăriei prezintă situația privind contribuțiile din bugetul municipalității estimate a fi necesare acoperirii costurilor cu implementarea proiectelor europene nefinalizate în termen, adică până la 31 decembrie 2015. Suma totală? 56.711.000 lei.
Un calcul corect raportat la cofinanțarea din fonduri europene atestă că cel puțin 45 milioane lei din această sumă, adică aproximativ 10 milioane euro, ce ar fi putut fi atrase până la 31 decembrie 2015, vor fi susținute din taxele și impozitele noastre, adică din propriul buzunar…”.


