Cum arată Școala Liliești la finalizarea lucrărilor, pentru care Primăria Băicoi a primit o sponsorizare de 1,6 milioane de euro

0 210

Cum arată Școala Liliești la finalizarea lucrărilor, pentru care Primăria Băicoi a primit o sponsorizare de 1,6 milioane de euro, cea mai mare din istoria orașului.

OMV Petrom și Energy Policy Group (EPG) anunță finalizarea lucrărilor de renovare și reabilitare a Școlii Gimnaziale Liliești din localitatea Băicoi, derulate în cadrul programului România Eficientă. Aceasta este a doua unitate de învățământ din țară modernizată la standard de consum de energie aproape zero (nZEB).

Prima unitate renovată prin România Eficientă a fost Liceul Tehnologic Energetic „Elie Radu” din Ploiești, în 2022.

Investiția totală la Școala din Liliești a fost de aproximativ 1,6 milioane de euro, fiind susținută de OMV Petrom prin programul România Eficientă, derulat de Energy Policy Group (EPG).

Peste 80% dintre români consideră că este prioritară îmbunătățirea energetică a școlilor. Totodată, educația pentru un consum energetic responsabil este esențială pentru un mediu mai curat si dezvoltare economică durabilă. Prin programul România Eficientă am demonstrat că se poate – două școli au fost modernizate astfel încât să aibă un consum energetic minim. Vom continua să sprijinim proiectul – urmează ca alte două unități de învățământ să fie reabilitate în cursul acestui an.” – a declarat Christina Verchere, CEO OMV Petrom.

Eficiența energetică în clădiri a devenit mai importantă ca oricând, în noul context de securitate din regiune, când fiecare kWh economisit contează. Nu trebuie ignorate însă nici efectele schimbărilor climatice, pe care le resimțim tot mai mult. Renovarea nZEB oferă soluții la numeroase probleme, făcând clădirile mai performante energetic, mai sustenabile și mai reziliente, dar și mai confortabile.” – a spus Radu Dudău, Președinte EPG și coordonator al programului România Eficientă.

Primăria Băicoi a inițiat discuții cu reprezentanți ai sponsorilor încă din anul 2021, iar lucrările efective au început anul trecut.

DETALII AICI: Interviu cu primarul orasului Baicoi: Scoala generala din Liliesti, beneficiara unei sponsorizari…

În urma discuțiilor pe care le am avut cu reprezentanții OMV Petrom, aceștia au acceptat să sponsorizeze cu o sumă importantă reabilitarea acestei școli. Lucrările de reabilitare derulate la Școala Gimnazială Liliești vor determina o reducere anuală de circa 60% a consumului de energie pentru încălzirea termică a clădirii. La acest rezultat va contribui noul sistem de cinci pompe de căldură oferit de compania Siemens Energy, care s-a alăturat ca sponsor pe parcursul acestui proiect de renovare.” – a precizat, astăzi, primarul orașului, Marius Constantin.

Școala va beneficia de energie electrică „verde”, obținută din surse proprii, printr-un sistem de 30 de panouri fotovoltaice cu o putere instalată de 550W fiecare și beneficiază și de pompe de încălzire.

În afară de reducerea facturilor la energie, prin renovarea la cerințe nZEB, cei aproximativ 450 de elevi care învață la Școala Gimnazială Liliești din Băicoi, sub îndrumarea a circa 40 de cadre didactice, vor beneficia de condiții optime pentru performanța școlară.

Dă click pe fotografia de mai jos pentru a vedea detalii

 

Lucrările de modernizare realizate au constat în:

  1. Izolarea termică a acoperișului și refacerea hidroizolației;
  2. Instalarea unui sistem de 30 de panouri fotovoltaice, de 550W fiecare;
  3. Izolarea termică a fațadei;
  4. Înlocuirea tâmplăriei cu una performantă energetic, cu geam tripan;
  5. Instalarea de parasolare din aluminiu, reglabile electric;
  6. Modernizarea instalațiilor de încălzire interioare;
  7. Montarea de echipamente de filtrare a aerului cu recuperare de căldură;
  8. Refacerea instalației electrice și montarea unui sistem de iluminat ultramodern tip LED;
  9. Instalarea unui sistem de încălzire cu 5 pompe de căldură;
  10. Izolarea termică a subsolului.

Urmează o a doua etapă, prin care vom construi o sală de sport modernă și o sală de mese, urmând ca această școală să fie prinsă în programul”O masă caldă pentru elevi”. De asemenea, am depus un proiect cu finanțare europeană, prin care școlile și grădinițele din orașul nostru vor fi dotate cu mobilier inteligent.” – a mai spus primarul Marius Constantin.

Edilul a anunțat că, joi 23 martie, între orele 09:00 – 12:00, cei care doresc pot participa la un tur al clădirii.

Ziarul de Ploiești

Reclama dupa Articol
Lasa un comentariu

Adresa ta de email NU va fi publicata.