Banner Publicitate ZDP ZDP logo

Interviu cu primarul orasului Baicoi: Scoala generala din Liliesti, beneficiara unei sponsorizari masive

0 1.660

Interviu cu primarul orasului Baicoi: Scoala generala din Liliesti, beneficiara unei sponsorizari masive, din partea Energecy Policy Group, printr-un program susținut de OMV Petrom.

– Domnule primar, nu știu dacă se poate numi noroc sau e vorba de dibăcia de a atrage surse de finanțare, dar se pare că ați rezolvat încă o problemă, fără să consumați bani din bugetul local. Este adevărat?
– Da, într-adevăr, săptămâna trecută am încheiat un parteneriat între Primăria orașului Băicoi și Energecy Policy Group. Este vorba despre un acord de colaborare care prevede, în cadrul Programului “EPG – România eficientă”, susținut financiar de OMV Petrom SA, execuția unor lucrări de reabilitare a Școlii Gimnaziale din cartier Liliești. Unitatea de învățământ din localitate va primi o finanțare în valoare de 1,2 milioane de euro, ceea ce reprezintă o investiție mare, echivalentă uneia realizată din fonduri europene. Și ca să răspund, nu e vorba de noroc, ci de modul cum pregătim diferite proiecte și cum încercăm, în mod permanent, să găsim surse de finanțare. Discuțiile pregătitoare au dus la acest parteneriat deosebit de benefic.

– Care este scopul programului și, implicit, al lucrărilor care se vor desfășura la școala din Băicoi?
– După cum puteți intui, pe baza numelui, programul se referă la eficientizarea energetică a unor unități de învățământ. La Școala din Liliești se va începe cu reparațiile la spațiile interioare (renovări instalații electrice, grupuri sanitare), izolări fațade, înlocuire acoperiș, instalare panouri fotovoltaice. De la partener, înțeleg că va exista și o sponsorizare din partea companiei Philips, care va dota școala cu corpuri de iluminat moderne, care consumă mai puțină energie. Ne bucurăm cu atât mai mult cu cât noi am depus un proiect similar, care prevedea modernizarea unității de învățământ, prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL), dar nu am mai prins finanțare. Clădirea fusese reabilitată în urmă cu 20 de ani, când i s-au pus termopane, dar în rest nu s-a făcut nicio investiție semnificativă în infrastructură. În mandatul meu, Primăria Băicoi a reușit să doteze Școala Liliești cu mobilier modern, printr-un program finanțat de Ministerul Educației, așa că noua investiție vine în completare și se pliază perfect pe ceea ce doream să realizăm.

– În cât timp se va derula acest proiect?
– Este al doilea obiectiv ales de Energecy Policy Group în Prahova, pentru a beneficia de sponsorizare, după Liceul Energetic Ploiești, dar se pare că ne mișcăm mai repede. Este interesul nostru să sprijinim o astfel de investiție majoră. Lucrările se vor derula până cel târziu în luna noiembrie a acestui an. Momentan, ne grăbim în a termina partea de documentație, de autorizări, de predare a obiectivului, pentru ca execuția să se facă în special pe perioada vacanței de vară. Deși întreaga investiție va fi gestionată de EPG, vom avea totuși o solicitare pentru firma care va lucra la obiectiv, în sensul de a asigura două schimburi, pentru a finaliza lucrările cât de repede se poate, în ideea de a nu afecta procesul de învățământ. Îmbucurător este faptul că Energecy Policy Group pune baza în primul rând pe criteriul calității, ceea ce ne oferă garanția unor lucrări bine realizate. Le mulțumesc și pe această cale, pentru că ne-au ales ca parteneri, și sper și la alte colaborări.

Ziarul de Ploiești

Lasa un comentariu

Adresa ta de email NU va fi publicata.