Cine sunt martorii din dosarul comisarului sef de la BCCO Ploiesti, Emanuel Saghel, cercetat de catre DNA
Emanuel Saghel, comisar șef în cadrul Biroului de Combatere a Crimei Organizate Ploiești, se află sub control judiciar, deși procurorii DNA, care l-au acuzat de trafic de influență, șantaj, luare de mită și folosire, în orice mod, direct sau indirect de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, au cerut să fie arestat preventiv.
Conform DNA Ploiești, el l-ar fi șantajat pe ziaristul Cătălin Stavri, care apare ca martor în dosar.
De asemenea, tot ca martori în dosar figurează oamenii de afaceri Ion Tudose – patron SC Prunus Forest SRL Plopeni, Tudose Dragoş Gheorghe – frate cu Ion Tudose, acționar și el la SC Prunus Forest SRL, George Stanciu (ginerele fostului primar al municipiului, Emil Calotă) – SC Interio Investment Europe, Tănăsescu Cătălin Adrian – patron la SC Intercom T&T Ploiești, precum și directorul SGU Ploiești (societate aflată în subordinea Consiliului Local) – Constantin Donald.
Un alt martor citat este ofițerul de poliție Vidrașc Mariana Simona – de la Serviciul de Investigare a Fraudelor, IPJ Prahova.
În fine, singurul martor neidentificat de max-media.ro este Dobre Cosmin. Este explicabil, acesta având identitatea protejată, deci numele nu este real. Dar inițialele seamănă cu cele ale lui Daniel Capră…