Ancheta DNA la structuri MAI din Prahova: Constantin Ispas arestat, Emanuel Saghel in imposibilitate de a-si exercita functia
Marți noapte, Tribunalul Prahova a dat soluția în cazul celor trei înalți ofițeri de poliție din județ, cercetați de către DNA Ploiești pentru fapte de corupție. Șeful SJA (DGA) Prahova, Constantin Ispas, a fost considerat principalul vinovat și inițiator al grupului, așa că a primit mandat de arestare preventivă pe 30 de zile.
Comisarul șef de la BCCO Ploiești, Emanuel Saghel, a scăpat doar cu măsura controlului judiciar, dar nu își mai poate exercita funcția. Decizia poate fi contestată de către procurori.
De asemenea, adjunctul șefului IPJ Prahova, Adrian Rădulescu, singurul care a colaborat cu anchetatorii, a scăpat tot cu măsura controlului judiciar.
„Solutia pe scurt: În baza art. 227 cod procedură penală respinge propunerea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.N.A. – Serviciul Teritorial Ploieşti privind luarea măsurii arestării preventive a inculpatului SAGHEL MIHAIL EMANUEL, fără antecedente penale. În baza art. 227 alin. 2 cod procedură penală rap. la art. 202 alin. 4 lit. b Cod procedură penală şi art. 215 cod procedură penală dispune luarea faţă de inculpatul Saghel Mihail Emanuel a măsurii preventive a controlului judiciar, pentru o perioadă de 60 de zile de la data de 18.08.2015 până la data de 16.10.2015 inclusiv. În baza art. 215 alin. (1) C. proc. pen., pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul trebuie să respecte următoarele obligaţii: a) să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de drepturi şi libertăţi, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; b) să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei; c) să se prezinte la Biroul Supravegheri Judiciare din cadrul I.J.P. Prahova conform programului de supraveghere întocmit de organele de poliţie sau ori de câte ori este chemat . În baza art. 215 alin. (2) C. proc. pen., pe timpul controlului judiciar, impune inculpatului să respecte următoarele obligaţii: a) să nu depăşească limita teritorială a Judeţului Prahova decât cu încuviinţarea prealabilă a organului judiciar; b) să nu se apropie de celelalte persoane care au calitatea de inculpaţi în prezenta cauză, de martorii Tudose Ion, Tudose Dragoş Gheorghe, Dobre Cosmin, Tănăsescu Cătălin Adrian, Stavri Cătălin, Constantin Donald Nicolae, , Stanciu George şi Vidraşc Mariana Simona, precum şi de ceilalţi martori nominalizate în referatul cu propunere de arestare preventivă şi să nu comunice cu persoanele precizate direct sau indirect, pe nici o cale ; c) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme; d) să nu exercite profesia în exercitarea căreia a săvârşit faptele. În baza art. 215 alin. (3) C. proc. pen., atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. Admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie- Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Ploieşti în ceea ce priveşte pe inculpatul ISPAS CONSTANTIN, şi în baza art. art.226 c.p.p., art.202 alin.4 lit.le c.p.p. şi art.223 alin.2 cod proc. penală dispune arestarea preventivă a inculpatului ISPAS CONSTANTIN, pentru o perioadă de 30 zile, începând cu data de 18.08.2015 până la data de 16.09.2015 inclusiv. Dispune emiterea mandatului de arestare preventivă. Dispune comunicarea unei copii de pe prezenta încheiere inculpatului, Biroului Supravegheri Judiciare din cadrul I.J.P. Prahova, Serviciului Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor Prahova şi organelor de frontieră În baza art. 275 alin 3 noul cod de procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de către stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare, pentru procuror de la comunicare. Cercetată şi pronunţată în Camera de Consiliu azi, 18.08.2014, orele 23,45.”