Banner Publicitate ZDP ZDP logo

CEDO: Romania a incalcat drepturile lui Kovesi, revocand-o de la sefia DNA

0 670

CEDO: Romania a incalcat drepturile lui Kovesi, revocand-o de la sefia DNA, înainte de încheierea oficială a mandatului. 

Laura Codruţa Kovesi a câştigat marţi la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) procesul prin care a contestat decizia de revocare din funcţia de procuror-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), potrivit unui comunicat de presă al instituţiei cu sediul la Strasbourg.

Potrivit CEDO, România a încălcat drepturile procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, prin revocarea acesteia din funcţie înainte de încheierea mandatului.

CEDO a decis în unanimitate că s-au încălcat dreptul la un proces echitabil (Articolul 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului) şi dreptul la libera exprimare (Articolul 10 din Convenţie).

Cazul vizează decizia prin care Laura Codruţa Kovesi a fost revocată din funcţia de procuror-şef al DNA înainte de finalul celui de-al doilea mandat al său în urma unor critici pe care ea le-a formulat în legătură cu reformele legislative în materie de corupţie, precizează instanţa, adăugând că reclamanta a susţinut că nu a putut să conteste decizia la un tribunal.

Conform deciziei CEDO, Kovesi nu a avut niciun mijloc de a ataca în justiţie revocarea sa, deoarece o astfel de procedură nu ar fi permis examinarea decât a formei decretului prezidenţial de revocare, şi nu a revendicărilor sale de fond, conform cărora ea a fost revocată pentru că a a criticat reforma legislativă în materie de corupţie.

Curtea a stabilit totodată că dreptul la libertatea de expresie al reclamantei a fost încălcat pe motiv că ea a fost revocată din cauza criticilor pe care le-a făcut în exercitarea funcţiilor sale pe un subiect de interes public.

Una dintre sarcinile sale în calitate de procuror-şef anticorupţie era de a-şi exprima opinia asupra reformelor legislative susceptibile să aibă consecinţe asupra magistraturii şi asupra independenţei acesteia, precum şi asupra luptei împotriva corupţiei.

Conform CEDO, revocarea prematură a reclamantei a fost contrară chiar scopului menţinerii independenţei judiciare şi ar fi trebuit să aibă un efect de descurajare asupra sa şi asupra altor procurori şi judecători în ceea ce priveşte participarea lor la dezbaterile publice în legătură cu reformele legislative privind magistratura şi independenţa judiciară.

* Reacțiile politicienilor români după decizia CEDO

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, că decizia CEDO în cazul Kovesi este “fără precedent”, iar CCR are obligaţia de a revizui “de îndată” nu numai decizia referitoare la revocarea fostului procuror-şef al DNA, dar şi orice alte decizii luate “în considerarea unor simple declaraţii, fie ele şi politice”.

“CEDO a decis că doamnei Kovesi i-au fost încălcate drepturi fundamentale în urma deciziei CCR de revocare a sa din funcţia de procuror-şef al DNA. Drepturile fundamentale ale omului depăşesc frontiera unui stat. Accesul liber la justiţie şi libertatea de exprimare sunt valori esenţiale pentru o societate democratică. Sfidând toate argumentele pe care le-am invocat la vremea respectivă, inclusiv pe cele care subliniau încălcarea liberului acces la justiţie al doamnei Kovesi, CCR a decis revocarea sa din funcţie la propunerea unui ministru al Justiţiei de foarte tristă amintire. O asemenea decizie a CEDO fără precedent, întrucât vizează chiar autoritatea care este garantul supremaţiei Constituţiei, nu poate rămâne fără consecinţe”, a afirmat şeful statului, la Palatul Cotroceni.

Preşedintele PNL, premierul Ludovic Orban, susţine că prin CCR s-a compromis, subliniind necesitatea reanalizării modului în care se compune şi funcţionează Curtea Constituţională a României.

“Avem astăzi confirmarea de la nivelul Curţii Europene a Drepturilor Omului a faptului că în Curtea Constituţională a României deciziile luate au avut alte considerente decât cele care ar trebui să privească Legea fundamentală. Decizia de revocare din funcţie a Laurei Codruţa Kovesi a fost luată de CCR pe baza unor umori şi raportări subiective, dominate de influenţa de la acel moment a lui Liviu Dragnea şi a PSD. A existat la nivel politic un subiect tabu legat de punerea în discuţie a deciziilor Curţii Constituţionale, în sensul de a nu aduce atingere credibilităţii unei instituţii fundamentale în statul român, fiind obligaţi la respectarea deciziilor chiar şi atunci când le-am considerat nedrepte. Iată că însăşi Curtea Constituţională s-a compromis, prin propriile decizii luate care încalcă Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Acest fapt afectează grav credibilitatea uneia dintre cele mai importante instituţii ale statului român, iar de acest lucru se fac responsabili judecătorii CCR care au hotărât că pot decide în locul preşedintelui României”, a precizat Orban.

Purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romaşcanu, a declarat marţi că decizia CEDO în ce o priveşte pe Laura Codruţa Kovesi sancţionează o procedură care ţine de drepturi şi libertăţi, iar PSD “nu are niciun fel de vină” în acest caz.

“Primul comentariu pe care îl facem este acela cu care v-am obişnuit, deciziile justiţiei nu se comentează, cu atât mai puţin o decizie a Curţii Europene a Drepturilor Omului. Orice decizie a unei instanţe judecătoreşti se aplică”, a declarat Romaşcanu.

El a adăugat că nu este nicio surpriză că premierul Ludovic Orban dă vina pe PSD pentru condamnarea României la CEDO.

“Ceea ce spune domnul Orban nu este niciun fel de surpriză, pentru că şi domnul Orban şi domnul Iohannis, în orice declaraţie publică, încep prin a spune că PSD e de vină. Nu are niciun fel de vină PSD. Curtea Europeană nu constată o abatere pe fond, ci doar o procedură şi ceea ce spune este faptul că doamna Kovesi nu a avut o cale de atac, nu a putut contesta raportul ministrului Justiţiei în care propunea preşedintelui demiterea ei. Deci decizia CEDO sancţionează o procedură care ţine de drepturi şi libertăţi şi nu are efect reparator, deci nu o repune în funcţie de doamna Kovesi. E posibil să avem o problemă constituţională, aici neexistând această cale de atac pe aceste hotărâri şi aici trebuie intervenit şi reparat acest lucru. Dar, repet, în primul rând decizia CEDO trebuie respectată, dar trebuie să şi înţelegem că această decizie este pe procedură şi nu este pe fondul cauzei”, a menţionat Romaşcanu.

Ziarul de Ploiești

Lasa un comentariu

Adresa ta de email NU va fi publicata.