Ce surpriza neplacuta! Dosarul lui Badescu si Ghita se rejudeca

0 137

Ce surpriza neplacuta! Dosarul lui Badescu si Ghita se rejudeca, deși cei doi fuseseră achitați și scăpaseră de orice fel de acuzare.

Magistraţii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au decis, miercuri, ca dosarul Asesoft, în care sunt acuzaţi fostul deputat Sebastian Ghiţă şi fostul primar al municipiului Ploieşti, Iulian Bădescu, să se rejudece de la zero, în urma deciziei Curţii Constituţionale privind completurile specializate.

De asemenea, magistraţii au respins o solicitare de suspendare a dosarului şi sesizarea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) referitor la aplicarea deciziei Curţii Constituţionale privind rejudecarea unor dosare de corupţie.

“Cu majoritate, respinge, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în vederea pronunţării unei hotărâri preliminare. Admite apelurile declarate de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie şi de către apelanta parte civilă Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Ploieşti împotriva sentinţei nr. 507 din data de 25 septembrie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia Penală în dosarul nr. 2929/1/2015, privind şi pe inculpaţii Bădescu Iulian şi Ghiţă Sebastian Aurelian. Desfiinţează sentinţa penală apelată şi trimite cauza spre rejudecare Secţiei Penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie”, se arată în decizia instanţei, luată cu majoritate de cei cinci judecători ai completului.

Fostul deputat Sebastian Ghiţă a fost achitat pentru săvârşirea infracţiunilor de dare de mită, instigare la abuz în serviciu şi spălare de bani. În acelaşi dosar, instanţa a dispus şi achitarea fostului primar al municipiului Ploieşti, Iulian Bădescu, pentru luare de mită şi abuz în serviciu, având drept consecinţă obţinerea pentru altul a unui folos necuvenit.

CITEȘTE ȘI: Cum s-a aparat Iulian Badescu in dosarul in care este acuzat ca a primit o casa, mita de la Ghita

Ziarul de Ploiești

Lasa un comentariu

Adresa ta de email NU va fi publicata.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.