Câmpina: O femeie în vârstă a fost găsită cu vânâtăi după ce a fost internată într-un centru de îngrijiri medicale
La data de 12 mai a.c., în jurul orei 17.30, Poliția Câmpina a fost sesizată de către o femeie cu privire la faptul că mama sa, în vârstă de 91 ani, ar fi suferit leziuni la nivelul brațelor și picioarelor, pe durata internării într-un centru de îngrijiri medicale din municipiu.
În baza sesizării, s-a constituit echipa operativă care s-a deplasat la domiciliul persoanelor în cauză, constatând faptul că cele sesizate se confirmă.
Cercetările sunt continuate pentru stabilirea situației de fapt, în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Ziarul de Ploiești
FOTO: Doar pentru ilustrație, nu are legătură cu acest caz
