ANAF începe controlul persoanelor fizice cu averi mari. Zona Ploiești, pe locul VI la nivel național
ANAF începe controlul persoanelor fizice cu averi mari. Zona Ploiești, pe locul VI la nivel național, după Brașov.
De la 1 iulie, ANAF va începe controale masive pentru verificarea surselor de venit în cazul persoanelor fizice, a declarat șeful instituției, Lucian Heiuș.
Inspectorii fiscali vizează diferențele care nu pot fi justificate, între averile acumulate și veniturile declarate în mod oficial.
„Avem peste tot exemple de șmecheri care sfidează cu opulența și luxul pe care îl afișează, care cheltuie sume de bani exorbitante sfidând pe omul de rând și care în viața lor n-au plătit niciun impozit, iar când verifici veniturile pe care le au constați că ele sunt aproape inexistente. Am dat o sarcină direcției generală de control venituri persoane fizice să-mi facă o analiză de risc și am pornit de la 20 de milioane de CNP-uri. Făcându-se această analiză de risc, am constatat cu stupoare și cu revoltă că 561.000 de persoane au acumulat între anii 2016 și 2019 (anul 2020 în finalizăm în septembrie, iar 2021 la sfârșitul anului) o diferență între veniturile estimate de noi și cele declarate și impozitate de 20 miliarde euro. ”, a afirmat Heiuș.
VEZI ÎNREGISTRAREA VIDEO (facebook, dă click)
Președintele ANAF a precizat că „legea spune că dacă există o diferență de 10% dintre venitul estimat și cel declarat dar nu mai puțin de 50.000 de lei, deja există o neconcordanță la declarare”.
ZONELE IDENTIFICATE DE INSPECTORII FISCALI CU PROBLEME ÎN CAZUL PERSOANELOR FIZICE:
- București – 29,9 miliarde lei
- Cluj – 14,3 miliarde lei
- Iași – 12,5 miliarde lei
- Galați – 12,4 miliarde lei
- Brașov – 11,3 miliarde lei
- Ploiești – 9,4 miliarde lei
- Timișoara – 8,4 miliarde lei
Ziarul de Ploiești