La data de 8 februarie a.c., poliţiştii Biroului de Poliţie Autostrada A3 București-Ploiești au depistat un bărbat care conducea cu viteză excesivă.
Astfel, în zona km. 41 al autostrăzii A1, un bărbat, de 45 de ani, cetățean maghiar, a fost înregistrat de aparatul radar, în timp ce conducea un autoturism, pe sensul înspre Ploiești, cu viteza de 218 km/h.
Acesta a fost sancţionat contravenţional cu amendă de 945 de lei, iar, ca măsură complementară, poliţiştii i-au reţinut permisul de conducere, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, pentru 90 de zile.