Presedintele tarii anunta carantina totala si o noua ordonanta militara

Presedintele tarii anunta carantina totala si o noua ordonanta militara, care să stabilească măsuri mai aspre și pedepse mărite.

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat marţi că se vor introduce noi restricţii de circulaţie, iar ceea ce a fost recomandare va deveni obligaţie.

Şeful statului a precizat că va fi folosită şi Armata pentru a gestiona şi mai bine situaţiile apărute în teren. Resticţiile vor intra în vigoare începând de miercuri.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că a stabilit cu reprezentanţii Guvernului pregătirea unor măsuri de supraveghere electronică, pentru persoanele care se află în izolare sau carantină.

“Am convenit pentru această perioadă să pregătim pentru persoanele care sunt în carantină sau în izolare măsuri de supraveghere electronică, fiindcă este absolută nevoie ca aceste măsuri să fie respectate integral”, a spus şeful statului, la finalul unei şedinţe cu premierul Ludovic Orban, cu miniştrii de Interne, al Sănătăţii şi al Apărării.

Iohannis a afirmat că noile restricţii vor fi prevăzute într-o ordonanţă militară, care va fi finalizată marţi, iar restricţiile intră în vigoare de miercuri.

Ziarul de Ploiești

carantina total in Romaniacoronavirus Romania carantinaCOVID-19 Romanianoua ordonanta militara 2020
Comments (0)
Add Comment