Noul ministru al Sanatatii da asigurari ca salariile vor fi platite

Noul ministru al Sanatatii da asigurari ca salariile vor fi platite. Anunțul vine după ce premierul a spus că nu sunt suficienți bani la buget.

Cadrele medicale vor primi la timp drepturile salariale aferente lunii decembrie, a spus, marți, ministrul Sănătăţii, Victor Costache.

“Am avut o primă întâlnire cu ministrul Finanţelor Publice, în prezenţa premierului Ludovic Orban şi a vicepremierului Raluca Turcan, în care am discutat despre necesitatea unei rectificări bugetare pozitive pentru plata salariilor şi suplimentarea fondurilor Sănătăţii, astfel încât să nu existe discontinuităţi în derularea programelor şi proiectelor existente, precum şi în plata salariilor. Cadrele medicale vor primi drepturile salariale conform muncii prestate şi a prevederilor legale”, a declarat acesta.

Premierul Ludovic Orban susținea, la finalul săptămânii trecute, că nu sunt suficienţi bani pentru a încheia anul, nici în ceea ce priveşte programele de sănătate şi nici în ceea ce priveşte bugetul CNAS.

“Rezultatul la rectificare va fi o evaluare a necesităţilor care vor fi identificate de domnul ministru împreună cu echipa sa. Încă nu vă putem spune o cifră. Cert este că nu sunt bani suficienţi pentru a încheia anul nici pe programe de sănătate, nici în ceea ce priveşte bugetul Casei. Şi aşa, evident, nu sunt bani de salarii”, spunea Orban, într-o conferinţă de presă la MS, unde a participat la preluarea mandatului de ministru al Sănătăţii de către Victor Costache.

Ministrul Sănătăţii a subliniat că se va lucra la o rectificare bugetară pozitivă, fiind necesară suma de aproximativ 4 miliarde de lei.

Ziarul de Ploiești

ministrul Sanatii Victor CostacheNoul ministru al Sanatatiisalarii medici
Comments (0)
Add Comment