Noi amendamente la OUG privind plafonarea prețului la energie electrică

Comisiile parlamentare economică şi pentru energie de la Senat au acordat, marţi, cu majoritate de voturi, raport favorabil cu amendamente OUG 119/2022 privind plafonarea şi compensarea preţurilor la energie electrică, plaja de beneficiari cu preţ plafonat pentru consumul realizat până la 31 august 2023 fiind extinsă.

Potrivit ordonanţei, preţul final facturat de către furnizorii de energie electrică este de maximum 0,68 lei/kWh, inclusiv TVA, pentru clienţii casnici al căror consum mediu lunar este cuprins între 0 – 100 KWh şi maximum 0,80 lei/kWh, cu TVA inclus, în cazul clienţilor casnici al căror consum mediu lunar este de maximum 255 kWh.

Preţul final facturat de către furnizorii de gaze naturale este de maximum 0,31 lei/kWh în cazul clienţilor casnici şi maximum 0,37 lei/kWh pentru clienţii noncasnici.

Potrivit unui amendament adoptat de cele două comisii, 0,68 lei/kWh, cu TVA inclus, vor plăti clienţii casnici care au în întreţinere cel puţin trei copii cu vârsta de până în 18 ani, respectiv 26 de ani, în cazul în care urmează o formă de învăţământ, pentru întreg consumul realizat.

De aceeaşi facilitate vor beneficia şi consumatorii care utilizează dispozitive, aparate sau echipamente medicale necesare efectuării tratamentelor, în baza declaraţiei pe propria răspundere, pentru întreg consumul realizat.

Un alt amendament include printre beneficiarii din mediul economic şi din instituţiile publice pentru care energia electrică se facturează cu maximum 1 leu/kWh, cu TVA inclus, pentru 85% din consumul mediu lunar, întreprinderile mici şi mijlocii, operatorii ce prestează/furnizează serviciile de utilităţi publice, inclusiv Metrorex S.A., operatorii economici din domeniul industriei alimentare, parcurile ştiinţifice şi tehnologice, întreprinderile publice care administrează sau gestionează investiţii în domeniul sportului, administratorii parcurilor industriale, producătorii şi distribuitorii de medicamente, farmaciile care utilizează lanţ de frig, lăcaşurile de cult recunoscute oficial în România.

Ziarul de Ploiești

amendamente plafonare pret energieOUG 119/2022
Comments (0)
Add Comment