Ministerul Energiei anunţă, joi după-amiază, că s-a finalizat procedura de oprire a Centralei de la Cernavodă, iar Sistemul Electroenergetic Naţional este stabil şi activitatea se desfăşoară normal.
România are o capacitate de import de 4.000 MW, iar pentru joi seară necesarul de import estimat este de 2.300 MW.
„Astăzi, la ora 10:53, Unitatea 2 a CNE Cernavodă a fost oprită controlat. Sistemul Electroenergetic Naţional este stabil, iar activitatea se desfăşoară normal. Toate estimările disponibile în acest moment arată că nu există riscuri pentru alimentarea constantă cu energie electrică la nivel naţional. Pe baza datelor şi prognozelor disponibile în prezent, nu sunt anticipate dificultăţi deosebite în funcţionarea Sistemului Electroenergetic Naţional, iar necesarul de consum este acoperit în condiţii normale printr-un mix de resurse: producţie hidro, producţie eoliană, capacităţi de rezervă pe cărbune şi importuri de energie electrică“, a transmis, joi, Ministerul Energiei.
În următoarea săptămână România se va baza mult pe producţia de energie din eolian, dar ia în calcul şi măsuri suplimentare, acestea fiind discutate cu Comisia Europeană, care a fost notificată cu privire la situaţia de criză.
Potrivit instituţiei citate, România dispune de rezerve suplimentare de producţie, care pot fi puse la dispoziţia Sistemului Electroenergetic Naţional în funcţie de evoluţia situaţiei şi de necesităţile operative.
Acestea includ capacităţi pe gaze naturale, cărbune, producţie hidro, solară şi eoliană, precum şi sisteme de stocare în baterii.
Ziarul de Ploiești