Conform gândul.info, care a dat informația, Niculae este internat la Secția de Terapia Intensivă și a fost intubat.
Medicii sunt rezervați în privința șanselor de supraviețuire pe care le are Ioan Niculae, om de afaceri care în iulie a împlinit 66 de ani.
“Este în stare critică, pe aparate, la Terapie Intensivă. A contractat o formă severă a virusului, care, practic, l-a doborât”, a precizat, pentru gândul.info, o sursă din interiorul unității.
Rafinăria Astra a fost închisă definitiv, în urmă cu 6 ani, ca urmare a unei decizii a Consiliului de Administrație de atunci. Nu mai producea nimic din anul 2004, când a fost sistată producția.
În 2014, AGA societății a cerut intrarea în insolvență, procedură care a fost acceptată.
Societatea este în perioada de supraveghere și se pare că încă nu a fost finalizat tabelul definitiv al creditorilor.
Ziarul de Ploiești