Măneciu: Lucrările la sistemul de alimentare cu apă în sistem gravitațional avansează în ritm susținut. Administrația locală susține că nivelul atins a depășit 75%.
Una dintre investițiile cele mai așteptate de locuitorii din Măneciu este cea referitoare la „Aducțiune apă potabilă în sistem gravitațional din sursele Bobu-Grohotiș”, care ar urma să asigure un volum sporit pentru comună.
Proiectul a demarat în 2015, dar a fost blocat, fiind reluat în 2023, la insistențele actualului primar, Auraș Dragomir. Este finanțat prin Programul Național de Dezvoltare Locală și are o valoare totală de 9.789.942,84 lei.
Conform proiectului, apa se captează din Muntele Grohotiș și din Muntele Bobu Mare, prin prize tiroleze și conducte de aducțiune în lungime de peste 2 kilometri, fiecare, care străbat drumul forestier până la intersecția cu DN1 A, apoi urmează linia drumului național.
Sisteul prevede și un bazin pentru curățirea apei de aluviuni, cu 2 camere de deznisipare, liniștire, rupere a presiunii și omogenizare. Din acesta, va pleca o altă conductă până la gospodăria de apă existentă, în lungime de peste 12 kilometri.
Proiectantul a mai prevăzut două rezervoare cu o capacitate de 750 metri cubi fiecare (în prezent există două de 500 mc), care practic vor mări capacitatea de depozitare cu 150%, precum și o stație de tratare prevăzută cu filtre de nisip și sistem de clorinare (pentru a rezolva potabilitatea apei).