Florești: Locuitorii comunei pot depune cereri pentru ajutorul de încălzire până la 20 noiembrie 2026, dacă vor să beneficieze de banii pe care îi oferă statul pentru luna în curs, prin intermediul administrației locale.
Ajutorul pentru încălzire se acordă strict pe durata sezonului rece, respectiv în perioada 1 noiembrie 2026 (prima lună) – 31 martie 2027 (ultima lună).
Pentru a beneficia de el, în prima lună, trebuie să depuneți o cerere până pe 20 noiembrie. Dacă veți depune solicitare după această dată, ajutorul va fi acordat pentru luna următoare – respectiv decembrie 2026.
Acest sprijin financiar se acordă în baza dispoziției primarului și se adresează familiilor sau persoanelor singure care îndeplinesc condițiile prevăzute de lege și care nu dețin bunurile sau proprietățile care exclud acordarea sprijinului.
Venitul mediu net lunar trebuie să fie de cel mult 1.386 lei/persoană – în cazul familiilor (luați toate veniturile și le împărțiți la câți membri are familia) și până în 2.053 lei – în cazul persoanei care locuiește singură. Încadrarea în aceste limite este una dintre condițiile de acordare, verificarea solicitării fiind făcută și în raport cu situația locativă și patrimonială.
Actele doveditoare pentru venituri se vor aduce în fiecare lună de acordare a ajutorului, până pe data de 25 a lunii respective.
Ca și în anii anteriori, cererea – declarație pe propria răspundere se completează și se depune la Primăria Florești, numai de cei care figurează (sunt trecuți în acte) că locuiesc pe raza comunei.
* Cine poate beneficia de ajutor financiar pentru încălzire
Ajutorul vizează o singură locuință, cea de domiciliu sau de reședință, și un singur sistem de încălzire.
Sunt acoperite energia termică furnizată în sistem centralizat, gazele naturale, energia electrică și combustibilii solizi sau petrolieri, inclusiv lemnele.
În Legea 226/2021 privind stabilirea măsurilor de protecție socială pentru consumatorul vulnerabil de energie se precizează la Articolul 7:
„(1) Ajutorul se acordă în funcție de venitul mediu net lunar pe membru de familie sau al persoanei singure, după caz, iar suma aferentă pentru compensarea procentuală se suportă din bugetul de stat, după cum urmează:
a) în proporție de 100% din valoarea de referință, dar nu mai mult decât consumul facturat, în situația în care venitul mediu net lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este de până la 200 lei;
b) în proporție de 90%, în situația în care venitul mediu net lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 200,1 lei și 320 lei;
c) în proporție de 80%, în situația în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 320,1 lei și 440 lei;
d) în proporție de 70%, în situația în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 440,1 lei și 560 lei;
e) în proporție de 60%, în situația în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 560,1 lei și 680 lei;
f) în proporție de 50%, în situația în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 680,1 lei și 920 lei;
g) în proporție de 40%, în situația în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 920,1 lei și 1.040 lei;
h) în proporție de 30%, în situația în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 1.040,1 lei și 1.160 lei;
i) în proporție de 20%, în situația în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 1.160,1 lei și 1.280 lei;
j) în proporție de 10%, în situația în care venitul net mediu lunar pe membru de familie este cuprins între 1.280,1 lei și 1.386 lei;
k) în proporție de 10%, în situația în care venitul net mediu lunar al persoanei singure este cuprins între 1.280,1 lei și 2.053 lei.
(2) Venitul mediu net lunar până la care se acordă ajutorul pentru încălzire este de 1.386 lei/persoană, în cazul familiei, și de 2.053 lei, în cazul persoanei singure.
(3) Valoarea de referință, în funcție de sistemul de încălzire utilizat, se actualizează prin hotărâre a Guvernului și nu poate fi mai mică de:
a) 250 lei/lună, pentru gaze naturale;
b) 500 lei/lună, pentru energie electrică;
c) 320 lei/lună, pentru combustibili solizi și/sau petrolieri.
4) Nivelul veniturilor până la care se acordă ajutoarele pentru încălzire prevăzute la alin. (1) și (2), precum și valoarea stimulentului pentru energie, prevăzută la art. 25, se actualizează prin hotărâre a Guvernului.”
* Bunuri deținute de solicitanți care conduc la neacordarea ajutorului de încălzire (este de ajuns unul singur, nu toată lista, ca să fiți excluși)
Bunuri imobile
Clădiri, alte spații locative în afara locuinţei de domiciliu, precum si terenuri situate in intravilan cu suprafața de peste 1.200 mp în zona urbană și 2.500 mp în zona rurală, în afara terenurilor de
împrejmuire a locuinței și a curții aferente.
Bunuri mobile
- Mai mult de un vehicul cu o vechime mai mare de 10 ani, cu drept de circulație pe drumurile publice.
- Autovehicul cu drept de circulație pe drumurile publice cu o vechime mai mică de 10 ani, cu excepția celor utilizate și/sau adaptate pentru transportul persoanelor cu dizabilități.
- Şalupe, bărci cu motor, iahturi sau alte tipuri de ambarcatiuni, cu excepția celor necesare pentru transport în cazul persoanelor care locuiesc în aria Rezervației Biosferei “Delta Dunării”.
Depozite bancare
Cel puțin unul dintre membrii familiei deține, în calitate de titular, unul sau mai multe conturi/depozite bancare, a căror sumă totală este mai mare de 3 ori față de valoarea câștigului salarial mediu brut prevăzut de Legea asigurărilor sociale de stat (în prezent valoarea respectivă este de 27.576 de lei).
Ziarul de Ploiești