Banner Publicitate ZDP ZDP logo

Măneciu: Lucrările la sistemul de alimentare cu apă în sistem gravitațional avansează în ritm susținut

0 408

Măneciu: Lucrările la sistemul de alimentare cu apă în sistem gravitațional avansează în ritm susținut. Administrația locală susține că nivelul atins a depășit 75%. 

Una dintre investițiile cele mai așteptate de locuitorii din Măneciu este cea referitoare la „Aducțiune apă potabilă în sistem gravitațional din sursele Bobu-Grohotiș”, care ar urma să asigure un  volum sporit pentru comună.

Proiectul a demarat în 2015, dar a fost blocat, fiind reluat în 2023, la insistențele actualului primar, Auraș Dragomir. Este finanțat prin Programul Național de Dezvoltare Locală și are o valoare totală de 9.789.942,84 lei.

Conform proiectului, apa se captează din Muntele Grohotiș și din Muntele Bobu Mare, prin prize tiroleze și conducte de aducțiune în lungime de peste 2 kilometri, fiecare, care străbat drumul forestier până la intersecția cu DN1 A, apoi urmează linia drumului național.

Sisteul prevede și un bazin pentru curățirea apei de aluviuni, cu 2 camere de deznisipare, liniștire, rupere a presiunii și omogenizare. Din acesta, va pleca o altă conductă până la gospodăria de apă existentă, în lungime de peste 12 kilometri.

Proiectantul a mai prevăzut două rezervoare cu o capacitate de 750 metri cubi fiecare (în prezent există două de 500 mc), care practic vor mări capacitatea de depozitare cu 150%, precum și o stație de tratare prevăzută cu filtre de nisip și sistem de clorinare (pentru a rezolva potabilitatea apei).

Stadiul de realizare al proiectului „Aducțiune apă potabilă în sistem gravitațional din sursele Bobu-Grohotiș în comuna Măneciu, județul Prahova” a depășit pragul de realizare de 75%! Dacă în luna iunie echipele lucrau la echiparea căminelor cu vanele necesare pentru aerisire și controlul apei în sistem, în prezent atenția este concentrată pe finalizarea estacadelor, precum și pe montarea și izolarea conductelor pe aceste structuri.” – a precizat primarul Auraș Dragomir, la jumătatea lunii august 2025.
Ziarul de Ploiești
Lasa un comentariu

Adresa ta de email NU va fi publicata.