IGPR: Politistii IPJ Prahova si din Directia Operatiuni Speciale au respectat normele in cazul lui Sebastian Ghita

COMUNICAT

Urmare a solicitării ministrului afacerilor interne din data de 22 decembrie a.c.,la nivelul Inspectoratului General al Poliției Române, a fost efectuată o anchetă internă, cu privire la activitățile desfășurate în cazul inculpatului Ghiță Sebastian, al cărei rezultat a fost prezentat procurorului.

Ancheta internă a vizat modul în care s-au derulat controlul judiciar, realizarea procedurii de citare, punerea în executare a mandatului de aducere și efectuarea activităților dispuse prin ordonanța emisă de unitatea de parchet competentă, desfășurate de polițiști din cadrul I.P.J.Prahova și ai Direcției Operațiuni Speciale.

În urma anchetei au rezultat următoarele:

Polițiștii din cadrul I.P.J. Prahova au executat activități de aducere la îndeplinire a citației procedurale, a mandatului de aducere, precum și de executare a măsurilor controlului judiciar. Polițiștii din cadrul Direcției Operațiuni Speciale au desfășurat activitățile dispuse de procuror, prin ordonanță.

Acestea au avut drept scop completarea materialului probator, fără limitarea libertății de mișcare a inculpatului Ghiță Sebastian. Cu privire la aceste activități nu au fost constate încălcări ale normelor procedurale, iar în ceea ce privește cooperarea interinstituțională s-au dispus măsuri pentru îmbunătățirea acesteia.

Precizăm că în prezent, Poliția Română continuă cercetările pentru punerea în executare a mandatului de aducere emis pe numele inculpatului Ghiță Sebastian, cadrul procedural limitând activitățile, comparativ cu măsurile dispuse în cazurile de dare în urmărire a unei persoane.

Totodată, Inspectoratul General al Poliției de Frontieră a intensificat verificările la punctele de trecere a frontierei, având în vedere menținerea interdicției de a părăsi teritoriul României față de cel în cauză, iar până în prezent, nu au rezultat date care să confirme ieșirea din țară a persoanei în cauză.

 
caz Ghita politieIPJ Prahpvastiri Prahova
Comments (0)
Add Comment