Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Constanța, bărbatul, Arghir Nicia, a fost găsit luni seară spânzurat în holul din incinta locuinței, de către unchiul său, acesta alertând autoritățile prin numărul unic de urgențe 112.
Conform unor surse locale, din Constanța, Nicia Arghir avea probleme grave cu jocurile de noroc, “acesta făcîndu-şi datorii foarte mari, inclusiv la cămătari”.
Polițiștii deplasați la fața locului nu au găsit pe corpul victimei urme vizibile de violență, ci urme specifice de spânzurare, în zona gâtului, neexistând suspiciuni cu privire la moartea tânărului.
Anchetatorii nu au găsit niciun bilet în care victima să justifice gestul comis.
Cercetările în acest caz sunt în desfășurare.