În fapt, instructorul auto, a pretins și a primit suma de 150 de euro de la un investigator sub acoperire, creându-i acestuia convingerea că această sumă de bani va fi înmânată lucrătorului de poliție examinator, pentru ca acesta să promoveze proba practică a examenului pentru obținerea permisului de conducere categoria C.
De asemenea, același instructor auto a pretins și primit suma de 50 de lei de la același investigator, creându-i acestuia convingerea că această sumă de bani va fi înmânată unui medic de familie, pentru obținerea fișei medicale parafată de acesta, fără a mai fi examinat din punct de vedere medical de către medic.
Asistentul medical a atestat în mod nereal în cuprinsul fișei de consultații medicale pentru conducătorii de autovehicule, faptul că investigatorul nu figurează în evidența cabinetului medical cu boli cronice sau neuropsihice.
În cauză s-a beneficiat de sprijinul ofițerilor de poliție judiciară ai Direcției Generale Anticorupție – Direcția Anchete – Centrul Operațional 3 Cluj-Napoca.
Dosarul a fost înaintat spre competentă soluționare Tribunalului Mureș.