Cresc toate salariile bugetarilor cu 10%, iar cele din sanatate cu 25%

Președintele Klaus Iohannis a promulgat, marți, legea prin care salariile celor care lucrează în sistemul sanitar se majorează cu 25%, iar ale celorlalți bugetari cu 10%.

Actul normativ prevede că, începând cu data de 1 octombrie 2015, prin excepție de la prevederile alin. (1), cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare de care beneficiază personalul din sistemul public sanitar, precum și personalul din cadrul Institutului Național de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă și al serviciilor teritoriale de expertiză medicală aflate în subordinea caselor teritoriale de pensii se majorează cu 25% față de nivelul acordat pentru luna septembrie 2015.

De asemenea, salariile bugetarilor se măresc de la 1 decembrie cu 10%.

Iniţial, OUG 35/2015 prevedea doar majorarea salariilor din sănătate cu 25%, însă un amendament PSD adus în comisiile de specialitate din Parlamant a prevăzut că vor creşte şi salariile tuturor bugetarilor cu 10%. Condiţia pentru aplicarea acestei prevederi este ca aceştia să nu mai fi beneficiat în cursul anului 2015 de alte majorări.

Liberalii s-au opus iniţial amendamentului PSD, cerând mai întâi date suplimentare de la Ministerul de Finanţe, cu privire la impactul bugetar. Deputaţii au respins însă retrimiterea proiectului la comisii. Ulterior, şi deputaţii PNL au votat în favoarea proiectului, acesta trecând cu o largă majoritate de Parlament.

Legea privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 35/2015 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 152/1998 privind înființarea Agenției Naționale pentru Locuințe a fost aprobată pe 11 noiembrie de plenul Camerei Deputaților.

Premierul Dacian Cioloş a declarat că nu este surprins de decizia şefului statului şi că măsura poate fi aplicată cu menţinerea ţintei de deficit de 3%, fără alte tăieri.

crestere salarii bugetari 2015salarii bugetari 2015salarii bugetari majorate 2015
Comments (0)
Add Comment