“Preţurile sunt apropiate în toată Europa şi este ceea ce ne aşteptam, iar faptul că avem resurse este mai puţin important. Problema nu cred că se pune la modul: avem resurse, de ce nu avem preţul mai mic? Întrebarea este de ce de un an de zile este mai mare decât media UE? Aici căutăm o explicaţie, pentru că, tradiţional, preţul în România era un pic sub medie. De undeva de la începutul anului trecut suntem peste medie, vorbim de preţul fără taxe. Cu taxe, suntem jos, statul român taxează mai puţin decât alte state. Unde intervin companiile este partea fără taxe. Este o evoluţie relativ nouă pe care nu o înţelegem pe de-a-ntregul, aşa că am lansat o investigaţie. Ei vor primi o serie de întrebări la care sunt obligaţi să răspundă legal. Vrem să înţelegem exact care sunt schimbările care au dus la această evoluţie, pentru noi surprinzătoare”, a spus Chiriţoiu.
Săîptămâna trecută, Mariana Gheorghe, CEO al OMV Petrom, a declarat într-o conferinţă de presă că “preţurile din ţara noastră sunt printre cele mai mici din Europa”.
“La ora actuală avem preţurile cele mai joase din Europa, a doua sau a treia poziţie de jos. Datele pe care le folosim de la comunitatea europeană am mai spus-o şi o repetăm, nu sunt întotdeauna date foarte comparabile. Unu: vorbim de preţurile din România, nu de preţurile Petrom. Doi: în acele preţuri, fiecare ţară poate să raporteze şi raportează elemente diferite. Din ceea ce am analizat noi, de exemplu, unele ţări nu includ în aceste cifre medii vânzările de pe autostrăzi. Acestea au preţurile cele mai mari, pentru că şi traficul şi cererea sunt mai mari pe autostrăzi. Alte ţări, de exemplu, includ costul cu stocurile de rezervă în taxe şi nu în preţul produsului, la noi este inclus în preţul produsului. Şi sunt şi altfel de diferenţieri care fac ca, deşi este o bună referinţă preţul de la comunitatea europeană, nu este o reflectare exactă a unei comparabilităţi unu la unu”, a spus Mariana Gheorghe.