Ai instalat așa ceva pe telefon? Intră rapid și scoate
Ai instalat așa ceva pe telefon? Intră rapid și scoate, anunță Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică.
DNSC a precizat, miercuri, că în cadrul campaniei cu sms-uri capcană derulate în perioada sărbătorilor, unii utilizatori au descărcat şi instalat o aplicaţie maliţioasă pentru Android, denumită Voicemail.
„Această aplicaţie cerea multiple permisiuni, care, odată acordate, permiteau atacatorilor să spioneze utilizatorul şi să extragă date sensibile legate de activitatea lui pe dispozitiv”, se artaă într-un comunicat al instituției.
Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică a oferit soluția pentru cei care au descărcat Voicemail: „În cazul în care aţi instalat şi acordat permisiuni multiple unei astfel de aplicaţii, recomandăm să folosiţi o soluţie de securitate pentru eliminarea acesteia sau să reveniţi la setările din fabrică ale dispozitivului. Nu uitaţi înainte să faceţi un back-up pe o sursă externă a datelor esenţiale pentru dvs. (contacte, imagini, videoclipuri, etc.), pentru a nu le pierde”.
Specialiştii au transmis un set de recomandări:
- Evitaţi accesarea link-urilor şi deschiderea ataşamentelor provenite din surse necunoscute;
- Acordaţi permisiuni aplicaţiilor mobile în mod punctual şi în funcţie de necesităţi;
- Verificaţi şi gestionarea periodică a permisiunilor aplicaţiilor mobile;
- Utilizaţi soluţii antivirus şi actualizaţi constant semnăturile acestora (update);
- Activaţi opţiunea de verificare a securităţii aplicaţiilor mobile instalate şi a opţiunii de blocare a celor din surse necunoscute;
- Actualizaţi sistemul de operare la ultima versiune compatibilă cu sistemul utilizat;
- Dacă realizaţi că aţi căzut victimă acestui tip de atac evitaţi cu orice preţ autentificarea pe conturi fără a realiza o resetare din fabrică a dispozitivului sau recuperarea datelor dintr-un backup creat după instalarea aplicaţiei maliţioase!
- În cazul în care v-aţi autentificat pe anumite conturi, după ce aţi acordat permisiuni unei astfel de aplicaţii maliţioase, recomandăm să vă schimbaţi parolele corespondente şi să activaţi autentificarea multifactorială (2FA), acolo unde este posibil. Dacă aţi folosit date de card, contactaţi imediat banca pentru raportarea problemei şi înlocuirea cardului, dar şi a datelor de autentificare dedicate serviciului de internet banking.
Poliţia Română a transmis o avertizare, pe Facebook, în care cere utilizatorilor de telefonie mobilă să nu acceseze un link primit pe sms. Potrivit unui specialist, este vorba de un atac cibernetic la scară largă.
Ziarul de Ploiești
