Admitere Școala de agenți de poliție Câmpina: Numărul de candidați pe un loc, la jumătate față de 2021

Admitere Școala de agenți de poliție Câmpina: Numărul de candidați pe un loc, la jumătate față de 2021. Semn că va fi ceva mai ușor!
Pe cele 1.340 de posturi scoase la concurs în cadrul Școlii de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” s-au înscris 3.936 de candidați. Adică pentru fiecare loc disponibil se luptă 3 candidați.
Anul trecut, la Câmpina concurența a fost de 6 candidați/ un loc.
După încheierea perioadei de recrutare, sunt planificate: evaluarea psihologică a candidaților, proba de evaluare a performanței fizice, susținerea probei de evaluare a cunoștințelor, iar, la final, examinarea medicală a candidaților rămași în concurs.
DETALII AICI: Admitere sesiunea octombrie – decembrie 2022 la Școala de agenți de poliție Câmpina
Proba de evaluare a performanței fizice va fi susținută, între 23 și 29 noiembrie, indiferent de unitatea de învățământ pentru care candidatul a optat, în centrele zonale de selecție, astfel:
– Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” – pentru candidații din Municipiul București și județele: Argeș, Călărași, Constanța, Giurgiu, Ialomița, Ilfov, Teleorman, Tulcea;
– Școala de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” Câmpina – pentru candidații din județele: Brașov, Brăila, Buzău, Covasna, Dâmbovița, Galați, Prahova, Vrancea;
– Școala de Agenți de Poliție „Septimiu Mureșan” Cluj-Napoca – pentru candidații din județele: Alba, Bistrița-Năsăud, Cluj, Harghita, Hunedoara, Maramureș, Mureș, Sălaj, Sibiu;
– Școala de Pregătire a Agenților Poliției de Frontieră „Avram Iancu” Oradea – pentru candidații din județele: Arad, Bihor, Caraș-Severin, Satu Mare, Timiș;
– Școala Militară de Subofițeri Jandarmi „Grigore Alexandru Ghica” Drăgășani – pentru candidații din județele: Dolj, Gorj, Mehedinți, Olt, Vâlcea;
– Școala Militară de Subofițeri Jandarmi „Petru Rareș” Fălticeni – pentru candidații din județele: Bacău, Botoșani, Iași, Neamț, Suceava, Vaslui;
Candidații care au promovat proba de evaluare a performanței fizice vor susține proba de evaluare a cunoștințelor, la data de 10 decembrie 2022, iar rezultatele obținute vor fi postate pe site-ul oficial al unității de învățământ pentru care optează.
Ziarul de Ploiești

