Acuzatii extrem de grave la adresa lui William Brinza. Avocatul sustine ca nu stie despre ce vorbesc procurorii (video)
Pus sub control judiciar în dosarul în care e acuzat că ar fi produs statului un prejudiciu de peste 1 milion de euro, fostul deputat William Brînză s-ar fi pretat, conform unor surse judiciare, să înregistreze facturi false în contabilitatea a două firme care le deține prin interpuși.
Liderul unei rețele de evazioniști, Alfred Petronel Petrea, care ar fi controlat în fapt peste 50 de firme fantomă, aflat în atenția procurorilor de la „Crimă Organizată”, este omul de la care, spun surse judiciare, Willian Brânză și Daniel, fratele acestuia, ar fi făcut rost de facturi false, pe care ulterior le-ar fi înregistrat în contabilitatea propriilor firme.
Conform anchetatorilor, după înregistrarea documentelor, societățile fraților Brînză plăteau serviciile închipuite către firmele fantomă, iar reprezentanții acestora scoteau banii din bancă, își opreau comisionul aferent, după care reîntorceau restul de bani la beneficiar. În acest mod, spun sursele citate, statul român ar fi fost păgubit cu peste 1.000.000 de euro.
Pentru a recupera prejudiciul, procurorii deja au pus sechestru pe mai multe bunuri ale lui Wiliam Brînză, între care și o mașină de lux.
Pentru aceste fapte, în cazul fraților Daniel și William Brînză a fost extinsă urmărirea penală pentru sprijinire de grup infracțional organizat, evaziune fiscală, fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals și spălare de bani.
”A apărut numele mamei. Dosarul este mai vechi în decembrie sau ianuarie, a apărut mama. Nu a fost niciodată vorba. Nu am auzit de o firmă fantomă. Nu știu de unde aveți asemenea date. Mama a fost asociată a unei firme existente din 2004”, a declarat Brînză, la ieșirea de la audieri.