Accidentul de la Poienarii Burchii: Cum a murit nevinovat un tânăr prahovean, iar un altul a fost grav rănit

0 2.094

Accidentul de la Poienarii Burchii: Cum a murit nevinovat un tânăr prahovean, iar un altul a fost grav rănit. Poliția a oferit lămuriri.

Duminică, o mașină a intrat pe contrasens, pe DJ 101 A, și a spulberat un alt autoturism, în care se aflau doi tineri.

DETALII ȘI FOTO AICI: Tragedie pe un drum județean din Prahova. Doi șoferi și-au pierdut viața

Ceea ce părea un accident tragic, acum este tratat ca o faptă cu intenție.

Bărbatul care a provocat această nebunie, în vârstă de 43 de ani, este din sat Cătunu, comuna Cornești, județul Dâmbovița.

Electrician de meserie, tatăl a doi copii, acesta fugise de acasă, după ce a aflat că ar putea fi acuzat de viol.

Polițiștii aveau informații că își bătuse joc de o nepoată, în vârstă de 13 ani, și îl căutau. Știau că s-ar afla pe raza comunei Poienarii Burchii, în Prahova, dar spun că n-a avut loc o urmărire propriu-zisă.

Pe de altă parte, individul lăsase un mesaj ciudat familiei, în care amenința că își pune capăt zilelor, probabil ca să îi impresioneze și rudele să renunțe la acuzații.

Din păcate, și-a dus planul la îndeplinire, dar a ales să ia și alte vieți cu el.

La volanul celuilalt autoturism, lovit în plin, se afla un tânăr în vârstă de 23 de ani. A murit pe loc.

Mihai Berca – absolvent al Facultății de Istorie din București – era secretarul general al organizației de tineret a Partidului Forța Dreptei – filiala Prahova.

Visa la o carieră politică și obținuse un stagiu de practică la Camera Deputaților.

Când s-a produs nenorocirea, venea de la un bancomat, unde fusese cu un prieten de 19 ani. Acesta a fost grav rănit, fiind luat cu un elicopter SMURD și dus la Spitalul Floreasca din București.

Ziarul de Ploiești

Lasa un comentariu

Adresa ta de email NU va fi publicata.