Accident grav pe autostrada Ploiesti – Bucuresti

0 318

Două persoane au fost rănite grav pe autostrada Bucureşti-Ploieşti, după ce maşina în care se aflau s-a ciocnit cu un autotren care transporta autovehicule şi care era oprit pe banda de urgenţă, la faţa locului fiind necesară şi intervenţia unui elicopter SMURD.

Potrivit unor oficiali ai Poliţiei Române, accidentul a avut loc la kilometrul 21 al autostrăzii A3 Bucureşti – Ploieşti, după ce un autoturism Renault, în care se aflau două persoane, s-a ciocnit violent cu semiremorca unui ansamblu de vehicule oprit pe banda de urgenţă.

În urma impactului, şoferul şi pasagera din dreapta, ambii persoane în vârstă, au fost răniţi grav, una dintre victime fiind încarcerată.

La faţa locului au intervenit poliţişti, un echipaj de descarcerare, o ambulanţă şi un elicopter SMURD care a aterizat pe autostradă.

 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email NU va fi publicata.