Ziua Culturii Romane, sarbatorita si la Ploiesti

1 374

Consiliul Județean Prahova, Primăria Municipiului Ploiești, Instituția Prefectului Prahova împreună cu instituțiile de cultură din județ au organizat o serie de manifestări prilejuite de sărbătorirea Zilei Culturii Naționale.

Seria manifestărilor a debutat la orele 10:00, când, simultan, în toate localitățile din județul Prahova au fost depuse buchete și jerbe de flori la toate statuile și monumentele oamenilor de cultură. Președintele Consiliului Județean Prahova Mircea Cosma a depus buchete de flori la bustul lui Ienăchiță Văcărescu situat în aproprierea școlii cu același nume din Cartierul Malul Roșu și la statuia poetului Mihai Eminescu din centrul Municipiului Ploiești.

Evenimentele au continuat pe Aleea Scriitorilor 1918 din Parcul Memorial Constantin Stere, unde Mircea Cosma, președintele Consiliului Județean Prahova, Constantin Stere, directorul Direcției Județene pentru Cultură Prahova precum şi alţi invitaţi au rostit alocuțiuni despre importanța Zilei Culturii Naționale. Totoadată, cei prezenţi au depus buchete de flori la toate busturile de pe Aleea Scriitorilor 1918.

De la ora 14:00, la Sala Europa a Consiliului Județean Prahova a avut loc un spectacol de muzică și poezie la care și-au dat concursul actori ai Teatrului „Toma Caragiu”, Ploieşti, elevi ai Colegiului de Artă Carmen Silva şi Ansamblul „Rapsodia Prahovei” al Palatului Copiilor din Municipiul Ploieşti.

Co-organizatori ai evenimentelor de astăzi au fost Inspectoratul Şcolar Judeţan Prahova, Direcţia Judeţeană Prahova pentru Cultură, Culte şi PatrimoniuL Cultural Naţional, Biblioteca Judeţeană „Nicolae Iorga” Prahova, Centrul Judeţean de Cultură Prahova, Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova, Muzeul Judeţean de Artă Prahova „Ion Ionescu Quintus”, Muzeul Judeţean de Ştiinţele Naturii Prahova, Colegiul de Artă „Carmen Sylva” din Ploieşti şi Uniunea Elenă din România.

Camera Deputaţilor a adoptat, pe 16 noiembrie 2010, un proiect de lege prin care ziua de naştere a lui Mihai Eminescu a devenit zi a Culturii Naţionale.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email NU va fi publicata.