Zeci de copii din comuna Florești au plecat într-o tabără gratuită la Costinești
Zeci de copii din comuna Florești au plecat într-o tabără gratuită la Costinești, la inițiativa Primăriei și cu sprijinul Consiliului Local.
Duminică dimineață, două autocare cu elevi din clasele V – VII au plecat spre litoralul românesc.
Este vorba despre copii de la școlile din Florești și Călinești, ai căror părinți au încuviințat deplasarea, deoarece anunțul i-a vizat pe toți cei de la nivel gimnazial, așa că fiecare familie a avut de ales.
De altfel, Consiliul Local alocase o sumă mai mare, tocmai în ideea de a acoperi deplasarea, cazarea și mâncarea pentru un număr mai larg de elevi. Banii necheltuiți vor fi folosiți, însă, pentru alte obiective.
„Spre deosebire de anul trecut, când pentru copii am găsit disponibilă doar o săptămână din extrasezon, la mijlocul lunii iunie, anul acesta ne-am străduit să prindem un interval mai bun, în plin sezon estival. Astfel, începând de astăzi și până pe 9 iulie, aproximativ 90 de elevi din comună, însoțiți de cadre didactice, vor ajunge în tabăra de la Costinești, unde sperăm că se vor simți minunat, se vor distra și se vor încărca de energie. Ca să fiu sigură că au tot ce le trebuie, i-am însoțit la plecare și le-am oferit tuturor câte un sendviș și o sticlă de apă. Le doresc o vacanță fericită și să se întoarcă sănătoși!” – a precizat primarul Simona David.
Copii vor fi cazați în tabăra de elevi de la Costinești, unde vor avea parte de condiții standard, plus li se asigură servirea mesei în regim pensiune completă: mic-dejun, dejun (supă/ciorbă + felul 2 + salată) și cină (felul de bază + desert).
Unii dintre cei care au plecat vor vedea marea pentru prima dată.
Comuna Florești este printre puținele administrații locale din județ care au păstrat această tradiție de ani buni.
FOTO: Dă click pe ele ca să le vezi la dimensiune mare
Ziarul de Ploiești