VIDEO: Ce a pățit tânărul care se plimba deseori cu motocicleta într-o zonă pietonală din Ploiești?

VIDEO: Ce a pățit tânărul care se plimba deseori cu motocicleta într-o zonă pietonală din Ploiești? Momentan nimic, pentru că nu a fost identificat.
Cazul a fost semnalat pe Facebook, pe grupul Poliția Civică Ploieștii, de către Ioan Comanici.
În urma apariției în mediul online, a unor înregistrări foto/video în care un tânăr se deplasează cu motocicleta în zona pietonală din centrul municipiului, Poliția Locală Ploiești a identificat proprietarul vehiculului, în persoana numitului D.E., în vârstă de 56 ani, domiciliat în com. Târgșoru Vechi.
În temeiul art. 39 din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, privind circulația pe drumurile publice, a fost demarată procedura prin care i s-a cerut proprietarului să comunice datele de identificare ale persoanei care a condus vehiculul respectiv.
În cazul necomunicării datelor solicitate sau al unei informări eronate, proprietarul vehiculului riscă amendă cuprinsă între 1305 și 2900 lei, iar sancțiunea aplicabilă conducătorului vehiculului este amenda de la 250 la 1000 lei.
Puteți semnala astfel de fapte la Dispeceratul Poliției Locale – 0244/954 sau 0244/513.255.
Ziarul de Ploiești


Dar japitele care si parcheaza masinile pe trotuare mau ales in zona de nord complex mare ???? Nimic