Banner Publicitate ZDP ZDP logo

Viceprimarul Ploiestiului, Raul Petrescu, a fost condamnat definitiv

2 405

Viceprimarul Ploieștiului, Raul Petrescu, a fost condamnat definitiv, marți, la șase luni de închisoare cu suspendare, pentru complicitate la cumpărare de influență în legătură cu obținerea unui permis auto, anunță AGERPRES.

Potrivit portalului instanțelor de judecată, Curtea de Apel Ploiești a respins ca nefondat apelul declarat de Petrescu împotriva deciziei instanței de fond, care l-a condamnat la șase luni de închisoare cu suspendare pe durata unui termen de încercare de doi ani și șase luni.

De asemenea, instanța a dispus confiscarea de la inculpatul Adrian Alexandru Oprea, condamnat tot la șase luni de închisoare cu suspendare pentru trafic de influență, a sumei de 200 de euro, bani ce au fost dați pentru a determina săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală.

Decizia Curții de Apel Ploiești este definitivă.

Iată soluția pe scurt, dată de magistrați:

“Admite apelul declarat de D.N.A. – SERVICIUL TERITORIAL PLOIEŞTI, împotriva sentinţei penale nr.933/29 octombrie 2014 pronunţată de Tribunalul Prahova, pe care o casează în parte, şi în consecinţă : În baza art.6/1 alin.3 din Legea nr.78/2000, cu referire la art.112 alin.1 lit.d Cod penal şi aplic.art.5 Cod penal, confiscă de la inculpatul OPREA ADRIAN ALEXANDRU, suma de 200 Euro, bani ce au fost daţi pentru a determina săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală. Menţine restul dispoziţiilor sentinţei. II). – Respinge ca nefondate apelurile declarate de inculpaţii PETRESCU RAUL ALEXANDRU şi OPREA ADRIAN ALEXANDRU, împotriva sentinţei penale nr.933/29 octombrie 2014 pronunţată de Tribunalul Prahova. Obligă apelanţii – inculpaţi Petrescu Raul Alexandru şi Oprea Adrian Alexandru, la câte 600 lei cheltuieli judiciare către stat, din care, câte 150 lei onorarii apărători din oficiu până la prezentarea apărătorilor aleşi, ce se vor plăti din fondul Ministerului Justiţiei în contul Baroului Prahova. Dispune plata sumei de 360 lei, onorariu avocat din oficiu pentru inculpatul Neacşu Nicolae, ce se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei în contul Baroului Prahova. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică astăzi, 20 octombrie 2015.
Document: Hotarâre  985/2015  20.10.2015”

2 Comentarii
  1. adygiuscanu says

    ce mai cauta in politic …? toti puscariasi acasa …

Lasa un comentariu

Adresa ta de email NU va fi publicata.