Vezi ce spun procurorii despre cum folosea banii fostul primar al Ploiestiului, ca sa-si mobileze casa
În rechizitoriul DNA, pe baza mărturiilor furnizate de finul lui Bădescu, Iulian Tănase, apare informația că procurorii au extins cercetările.
Fostul primar este suspectat că a cumpărat pe una dintre firmele pe care le controla, dar la care nu mai era acţionar, bunuri şi materiale de construcţii ce nu au legătură cu obiectul de activitate al firmei şi care au fost folosite pentru a amenaja casa în care locuieşte familia sa, situată într-un cartier rezidenţial de la marginea Ploieştiului.
Potrivit datelor obţinute de anchetatori, Bădescu ar fi cumpărat, prin acea firmă, într-o singură zi, în luna septembrie 2013, electrocasnice în valoare de peste 24.000 de lei, iar o zi mai târziu a achiziţionat cu aproape 2.000 de lei o vitrină pentru vinuri.
Edilul ar fi plătit, prin firma pe care o controla, peste 75.000 de lei pentru mobilier, aproape 4.500 de lei pentru amenajarea curţii vilei sale şi peste 6.400 de lei pentru un televizor.
Toate aceste fapte, dintre care unele au fost cercetate deja de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, vor fi cercetate într-un nou dosar la DNA Ploieşti.
Sursa: MEDIAFAX