Vezi cat costa brazii in Ploiesti si de unde mai poti comanda pana la Craciun
Ploieștenii care vor să cumpere un brad natural de Crăciun vor avea de unde să aleagă. Iar prețurile sunt pentru toate buzunarele.
Astfel, la Halele Centrale, cel mai scump brad costă 500 de lei și are peste 3 metri înălțime, deci nu prea intră într-un apartament.
Pe la mijloc, ca și calitate, găsiți brazi de 1,5 – 2,5 metri înălțime, cu prețuri care variază între 120 și 250 de lei.
Pomii cei mai ieftini ajung la 30- 50 de lei, dar nu prea seamănă cu ce trebuie să bucure un copil. Arată mai curând ca o mătură…
Cumpărătorii au posibilitatea, însă, să achiziționeze brazi și online. Dar numai artificiali. Unul din marii dealeri din România oferă pomi de 1,8 m înălțime, “cu cetină fină”, la 216 lei bucata. Există unii și mai ieftini, dar mai mici. Însă pretențioșii pot cumpăra brazi de lux, la 650 de lei.
De asemenea, anumite supermarket-uri mai aduc brazi naturali, la prețuri ceva mai decente (80 – 120 de lei). Rămâne de văzut dacă și anul acesta…

