Vesti proaste pentru prahoveanul prins cu droguri, in Malaezia. S-a stabilit data executiei

0 220

În vârstă de 23 de ani, Ionuț Gologan (din localitatea Telega, județul Prahova) ar urma să fie executat în luna august pentru trafic de droguri. Tatăl băiatului l-a vizitat pe acesta în închisoare și chiar dacă l-a văzut doar o oră, printr-un geam, a declarat că a fost o întâlnire extrem de emoționantă pentru amândoi.

Recent, Dumitru Gologan  s-a întors de pe meleagurile Malaeziei, acolo unde și-a vizitat fiul deținut în închisoarea de maximă securitate, unde aștepteaptă să fie salvat de pedeapsa capitală.

Tatăl lui Ionuț Gologan a avut ocazia pentru prima dată în doi ani să vorbească față în față cu fiul lui și să îl sprijine în aceste momente grele. Deși întâlnirea dintre cei doi a durat doar o oră și a fost posibilă doar prin telefon și separați de un geam, aceasta a fost una foarte emoționantă.

Dumitru Gologan a declarat, conform libertatea.ro că nu poate descrie bucuria pe care s-a citit pe chipul băiatului când l-a văzut pentru prima dată în doi ani. Aceștia s-au privit cu lacrimi în ochi de bucurie.

Ziua executării lui Ionuț Gologan se apropie, iar speranțele românului se leagă de acțiunile întreprinse de Ministerul Afacerilor Externe, care nu prea au dat rezultate concrete până acum.

De asemenea, mai există o posibilitate, fantezistă este adevărat, ca Papa Francisc să intervină și să îl salveze de la pedeapsa capitală.

Ministerul Afacerilor Externe a avut o discuție cu ambasadorul malaezian, în care și-a exprimat îngrijorarea în ceea ce privește situația românilor deținuți în Malaezia.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email NU va fi publicata.