Vălenii de Munte: Descinderi la persoane care sunt acuzate că au sustras arbori din păduri (VIDEO)
Polițiștii din cadrul Serviciului de Ordine Publică Prahova, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economic și cu cel al polițiștilor din cadrul Poliției oraşului Vălenii de Munte, au pus în executare 9 mandate de percheziție domiciliară în orașul Vălenii de Munte.
Descinderile au avut loc la domiciliile a 6 persoane bănuite de săvârșirea infracțiunilor de tăiere și sustragere, de arbori, din fondul forestier național, fals intelectual și delapidare, fapte săvârșite în perioada aprilie 2022 – mai 2023.
Se pare că ancheta vizează și angajați ai unui ocol silvic.
Prejudiciul total cauzat în urma activității infracționale este de aproximativ 50.000 de lei.
Suspecții au fost ridicați în vederea audierii.
Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.
Ziarul de Ploiești
