USR Prahova a prezentat lista cu propriii candidați pentru alegerile parlamentare

0 311

USR Prahova a prezentat lista cu propriii candidați pentru alegerile parlamentare. Filiala județeană speră la cel puțin un senator și un deputat.

Conferința Județeană a USR Prahova, desfășurată sâmbătă la Ploiești, a stabilit care dintre membrii săi vor avea misiunea de a reprezenta partidul în campania de la parlamentare.

La eveniment au participat 75 de membri cu drept de vot, dintr-un total de 77.

Pe locurile considerate eligibile au fost desemnați la Senat – Aurel Oprinoiu (actual senator) și la Camera Deputaților – George Marussi (secretar general al USR).

În urma exprimării opțiunilor acestora, cele mai multe voturi au fost obținute la Camera Deputaților de George Marussi, secretar general al USR, iar la Senat de către senatorul Aurel Oprinoiu, liderul organizației USR Ploiești. Felix Bulearcă, președintele USR Prahova, îl secondează pe George Marussi pe lista candidaților la Camera Deputaților, urmat – în această ordine – de consilierul județean Raluca Bercea,consilierul local Lavinia Udrea și consilierul județean Antonio Pârâu Enche. Pe lista de la Senat, poziția a doua îi aparține consilierului județean Cătălin Ignat, urmat de președintele USR Câmpina, Valentin Crețu, viceprimarul Ploieștiului, Anca Popa și Andrei Mazilu, membru în Biroul Județean USR Prahova.”, a transmis USR Prahova pe pagina de facebook.

Ziarul de Ploiești

Lasa un comentariu

Adresa ta de email NU va fi publicata.