Un tânăr de 19 ani, sub influența drogurilor, autorul unui accident mortal cu 2 victime decedate și alte 3 rănite
Un tânăr de 19 ani, sub influența drogurilor, autorul unui accident mortal cu 2 victime decedate și alte 3 rănite, petrecut sâmbătă dimineață, în stațiunea 2 Mai, pe litoral.
Mașina condusă de acesta, un Mercedes decapotabil, a intrat într-un grup de pietoni care se deplasa pe marginea drumului, pe care l-a spulberat.
O fată de 20 de ani și un tânăr de 21 de ani au murit pe loc.
Alți doi băieți și o fată au fost transportați la spital în stare gravă, cu multiple leziuni.
Autorul accidentului a fugit de la fața locului, dar a fost prins în Vama Veche.
Polițiștii l-au testat și au stabilit că se afla sub influența drogurilor.
Conform noii legislații, autorul va fi condamnat la închisoare cu executare, dacă va fi găsit vinovat pentru ucidere din culpă. Iar în cazul său e agravant faptul că a părăsit locul accidentului fără încuviințarea poliției.
Ziarul de Ploiești
