Un student din Brasov, care a vrut sa se razbune pe fosta iubita, are dosar penal

0 701

Un student din Brasov, care a vrut sa se razbune pe fosta iubita, are dosar penal. Bărbatul este acuzat că a distribuit filmări indecente cu fata minoră.

Studentul avusese o relație de câteva luni cu o adolescentă de 17 ani, din Buzău, iar după ce relația s-a terminat a vrut să o facă de râs.

COMUNICAT

La data de 18.02.2021, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Buzău împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul SCCO Buzău au efectuat un număr de 2 percheziții domiciliare, pe raza județelor Buzău și Brașov, la locuințele unei persoane suspectată de săvârșirea infracțiunii de pornografie infantilă.

În cauză s-a reținut faptul că, în perioada aprilie 2020 – august 2020, un suspect a filmat, în repetate rânduri, în diferite ipostaze sexuale, cu telefonul mobil o parte vătămată minoră cu care acesta a avut o relație, ulterior transmițându-i acesteia materialele astfel realizate.

Ulterior a îndemnat-o să realizeze același gen de materiale pe care să i le transmită prin intermediul unor aplicații informatice.

După încheierea relației de prietenie, cel în cauză a distribuit, prin intermediul unui serviciu de poștă electronică și pe o rețea de socializare, imaginile deținute.

În urma perchezițiilor, au fost ridicate două telefoane mobile, un laptop și mai multe medii de stocare.

La sediul DIICOT – Biroul Teritorial Buzău a fost condusă, în vederea audierii, o persoană.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul ofițerilor de poliție judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Brașov și al jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Buzău.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale.

Ziarul de Ploiești

FOTO: doar pentru ilustratie, nu are legătură cu acest caz

Lasa un comentariu

Adresa ta de email NU va fi publicata.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

cheap nfl jerseys from china , nfl jerseys cheap , Wholesale Nike NFL Jerseys , cheap nfl jerseys free shipping , Discount nfl jerseys , Buy cheap mlb jerseys china , Cheap NFL Jerseys from china , wholesale nhl jerseys , wholesale nhl jerseys , cheap jerseys , cheap jerseys from china , cheap stitched nfl jerseys , wholesale nfl jerseys , cheap Hockey Jersey , cheap nhl hockey jerseys , cheap nike nfl jerseys china , nhl jerseys wholesale , cheap jerseys , wholesale nhl jerseys , cheap nhl jerseys china , discount authentic nfl jerseys , nike nfl jerseys china , wholesale cheap nfl jerseys , cheap nhl jerseys from china , nfl jerseys cheap , wholesale nfl jerseys , cheap Baseball Jerseys , cheap nfl jerseys , cheap mlb replica jerseys , discount nfl jerseys china , cheap hockey jerseys , cheap jerseys , cheap nfl jerseys , nhl hockey jerseys , wholesale mlb jerseys ,