Un șofer de la o firmă din Ploiești este căutat de polițiștii din Constanța, pentru agresiune (VIDEO)
Un șofer de la o firmă din Ploiești este căutat de polițiștii din Constanța, pentru agresiune. Evenimentul în care a fost implicat a avut loc pe DN39, pe raza localității Lazu, duminică 23 iunie.
După o altercație în trafic, bărbatul s-a dat jos de la volan și a lovit cu pumnii geamul unui autoturism, în care se afla o familie cu copil mic.
”În urma cercetărilor efectuate, a fost identificat autoturismul condus de bărbatul bănuit de săvârşirea faptelor, acesta aparţinând unei societăţi comerciale din oraşul Ploieşti, judeţul Prahova.”, au transmis reprezentanţii Inspectoratului de Poliție Constanţa.
Față de individul în cauză nu s-a depus momentan plângere penală, dar polițiștii s-au autosesizat după apariția unui video pe o rețea socială.
VEZI AICI VIDEO (dă click)
Se fac cercetări cu privire la săvârşirea infracţiunilor de ameninţare, lovire sau alte violenţe şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, a mai precizat IPJ Constanța.
Ziarul de Ploiești