Un sofer de 66 de ani, care bause, a provocat accident in zona Parcului Industrial Ploiesti

Un sofer de 66 de ani, care bause, a provocat accident in zona Parcului Industrial Ploiesti. Mașina condusă de el a lovit, mai întâi, sensul giratoriu de pe DN72.
La data de 11 februarie a.c., polițiștii rutieri au fost sesizați despre producerea unui accident rutier soldat cu pagube materiale, pe DN72.
Din cercetări a rezultat faptul că, un bărbat în vârstă de 66 de ani care se deplasa la volanul unui autoturism a intrat în coliziune cu sensul giratoriu din zona industrială iar, la scurt timp, a intrat în coliziune cu un alt autoturism, condus de un bărbat în vârstă de 28 de ani.
Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest care, în cazul bărbatului de 66 de ani, a indicat valoarea de 1,30 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cazul bărbatului de 28 de ani, rezultatul a fost negativ.
Polițiștii efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.
Ziarul de Ploiești

