Un profesor de sport de la Școala Gimnazială Berceni, arestat preventiv și acuzat de agresiune sexuală
Polițiștii Biroului de Combatere a Infracțiunilor Contra Persoanei și Patrimoniului au reținut un bărbat, bănuit de comiterea infracțiunilor de agresiune sexuală asupra unui minor și purtare abuzivă.
În urma investigațiilor efectuate a reieșit faptul că suspectul, în vârstă de 37 de ani, din municipiul Ploiești, profesor suplinitor de educație fizică la școala din Berceni, ar fi agresat și ar fi avut un comportament abuziv față de doi minori, în perioada octombrie 2024 – ianuarie 2025.
Ancheta a fost declanșată după ce unul dintre minori s-a plâns de atitudinea celui care trebuia să aibă grijă de ei.
În urma probatoriului administrat, față de bărbatul în cauză a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore.
Prezentat judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Ploiești, profesorul suplinitor a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.
În cauză, cercetările sunt continuate pentru stabilirea situației de fapt și luarea măsurilor legale care se impun.
Totodată, a fost deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de agresiune sexuală săvârșită asupra unui minor și purtare abuzivă.
Ziarul de Ploiești
FOTO: Arhiva