Un prahovean ținea în captivitate șerpi, tarantule, scorpioni, țestoase și varani
Un prahovean ținea în captivitate șerpi, tarantule, scorpioni, țestoase și varani. Animalele exotice erau ținute în terarii.
Polițiștii de la Protecția Animalelor Prahova, împreună cu reprezentanți ai Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Prahova și ai Gărzii de Mediu, au desfășurat o acțiune de verificare pe raza județului, privind deținerea și proveniența unor specii de faună sălbatică.
În urma controlului, au fost identificate 150 de exemplare de reptile și nevertebrate, printre care diferite specii de șerpi, tarantule, scorpioni, țestoase și varani.
Persoana care le deținea nu a putut prezenta documente legale care să justifice proveniența acestora.
Ca urmare, polițiștii au demarat cercetări în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de capturarea sau uciderea speciilor de faună salbatică.
Totodată, reprezentanții D.S.V.S.A. Prahova au aplicat o sancțiune contravențională în valoare de 50.000 de lei, conform H.G. nr. 984/2005, pentru lipsa autorizațiilor legale privind deținerea acestor specii.
Biroul pentru Protecția Animalelor din cadrul I.P.J. Prahova continuă activitățile de verificare și colaborarea interinstituțională pentru combaterea faptelor ce aduc atingere protecției faunei sălbatice.
Ziarul de Ploiești